Ce trebuie sa stiti cand cumparati un teren?

La prima vedere, lucrurile sunt cat se poate de simple: vazut, placut, cumparat! In realitate, trebuie sa stiti ca exista cateva lucruri extrem de importante care complica achizitia unui teren, dar care va scutesc de surprize neplacute ulterior.

Locatia-zona
Este bine sa stim, inca de la inceput, ce destinatie vom da terenului. Daca dorim sa cumparam un teren, doar ca o alternativa la depozitele bancare, locatia este esentiala.
Inainte de orice altceva, trebuie sa aflam zonele in care evolutia preturilor va pastra un trend ascendent. Din fericire, in jurul capitalei mai exista zone cu o buna evolutie a preturilor, in ultimii doi ani.
Utilitati
Daca achizitionarea unui teren are drept scop construirea unui imobil de birouri sau costruirea unei case, alaturi de locatie, un alt element, esential de urmarit, il reprezinta planul de retele, cu utilitatile aferente. De fapt, toate aceste elemente se vor reflecta in pretul terenului. Un teren fara utilitati, intr-o zona marginasa, fara infrastructura, va avea un pret pe masura lipsurilor. Toate aceste lipsuri reprezinta viitoare investitii (cheltuieli), pe care trebuie sa le luati in calcul.
Certificatul de Urbanism
Cu toate ca legea nu va obliga ca la achizitionarea unui teren sa solocitati un Certificat de Urbanism, este bine sa stiti ce inseamna acest lucru. Certificatul de Urbanism are doua articole importante: regimul juridic si regimul tehnic.
PUG, POT, CUT
Regimul tehnic defineste, de regula, cei trei parametrii prevazuti in Planul Urbanistic General – PUG: Regimul de Inaltime, Procentul de Ocupare al Terenului – POT si Coeficientul de Utilizare al Terenului – CUT.
PUZ
In situatia ideala parcela pe care o doriti dvs. face parte dintr-o zona pentru care a fost elaborat si aprobat un PUZ (Plan de Urbanism Zonal).Vanzarea unei astfel de parcele pentru care a fost eliberat un Certificat de Urbanism in vederea vanzarii, va poate conferi protectie maxima din punct de vedere tehnic si evitati neplacerile care pot sa apara, enumerate mai jos.
Vecinii, deschiderile, trotuarele, drumurile de servitute
Tineti cont si de alte limitari de constructie in zona respectiva ca de exemplu ce spatiu trebuie sa lasi fata de vecini. Ce deschidere minima trebuie sa aiba terenul la strada.
Daca doriti sa cumparati teren intr-o zona in care nu sunt foarte multe constructii si unde nu exista inca strazi si trotuare asfaltate, faceti un drum la primarie si intrebati daca trebuie lasat spatiu pentru trotuar. Va puteti trezi ca trebuie sa retrageti gardul 2 metri, pentru trotuar, atunci cand se va face, si va strica toate planurile.
Daca terenul este lipit de terenul altui proprietar fara ca intre ele sa existe strada, vanzatorul trebuie sa lase drum de acces, o fasie de-a lungul terenului. Sa nu va treziti ca un alt vecin are drept de servitute chiar pe terenul Dvs.
Conductele de utilitati ce traverseaza un teren si liniile electrice
Obligatoriu verificati daca pe sub teren nu trec conducte de gaz (se verifica la gaze) sau daca nu au existat inainte alte constructii care e posibil sa fi afectat structura solului. In cazul in care terenul este subtraversat de conducte de gaz nu aveti dreptul de a construi nimic pe un perimetru destul de mare, desi terenul este intravilan. Legislatia prevede ca in apropierea unei conducte de transport al gazelor naturale de inalta presiune sa nu se construiasca locuinte la o distanta mai mica de 50 de metri, iar pentru cele de joasa presiune la o distanta de 5 metri. Deci este mai simplu si mai sigur pentru cumparator daca exista un PUZ pentru terenul respectiv. De obicei exista un Certificat de Urbanism dar nu exista un PUZ, ceea ce inseamna ca nu s-a cerut avizul Transgaz sau Distrigaz privind inexistenta vre-unei conducte ce ar putea traversa terenul. Atentie, Extrasul de carte funciara, va ofera doar informatii legate de tipul de teren (de ex. intravilan) si ca nu este grevat de sarcini, deci nu va ofera nicio garantie privind restrictiile de construire.
Nu este recomandata cumpararea unui teren in apropierea liniilor electrice de mare tensiune. Este posibil ca sanatatea omului sa fie influentata de campurile magnetice ce insotesc aceste linii de curent electric si deasemenea este foarte posibil sa nu primiti autorizatie de constructie.
Terenul este recomandat sa fie pe o suprafata plana sau situat intr-un punct mai inalt. Sa nu fie in vale pentru ca probabil vei avea probleme cu inundatiile. Puteti totusi inainte sa faceti si niste teste de sol de specialitate care sa va asigure ca puteti construi exact ceea ce va doriti.
Actele juridice
Trecand peste restrictiile de ordin tehnic va recomandam sa aveti mare grija si la cele de ordin juridic. Puteti evita eventualele probleme viitoare apeland la sfaturile unor specialisti, agentii imobiliare, avocati si notari.

 

 

imobiliare-stiri | 10 mai 2012

Fara taguri

Vizite : 1925 , 1 astazi

  

Locuinte rezidentiale

Locuinte rezidentiale - Imobiliare - Anunturi Imobiliare - Inchirieri Garsoniere Ieftine - Apartamente Ieftine - Prima Casa