Categorii
legislatie-imobiliare

Certificat performanta energetica a cladirii

Astăzi, 19 iulie 2013, intră în vigoare legea nr. nr. 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.
Acest act normativ introduce o serie de modificări importante, atât în ceea ce privește obligațiile proprietarilor de clădiri, cât și în ceea ce privește regimul obținerii autorizațiilor de construire.
Proprietarii de clădiri au obligația de a prezenta certificatul de performanță energetică la vinderea sau închirierea imobilului
Conform noilor prevederi, investitorul, proprietarul sau administratorul unei clădiri are obligația de a pune la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, înainte de încheierea contractului de vânzare, respectiv închiriere, o copie a Certificatului, în scopul informării acestuia asupra performanței energetice a imobilului vizat. Această prevedere se aplică și în cazul apartamentelor, denumite în lege “unități de clădire”. În plus, în anunțurile de vânzare sau închiriere, proprietarul, investitorul sau administratorul este obligat să furnizeze și informații cu privire la indicatorii de performanță înscriși în certificatul energetic.
Vânzările sau închirierile de imobile încheiate în lipsa certificatului de performanță energetică sunt supuse nulităţii relative, putând fi atacate în justiție și anulate de către orice parte interesată.
La vânzarea unui imobil, vânzătorul are obligaţia de a transmite certificatul, în original, noului proprietar, la încheierea contractului. De asemenea, la momentul înregistrării contractului de vânzare-cumpărare la organul fiscal competent, se va depune și o copie a certificatului de performanță energetică.
În privința imobilelor aflate în construcție, investitorul, proprietarul sau administratorul acestuia are obligația de a obține un certificatul energetic și de a-l prezenta, în original, comisiei responsabile de recepţie la finalizarea lucrărilor, Certificatul se anexează, în copie, la procesul verbal de recepţie, constituind parte integrantă din cartea tehnică a construcţiei. Procesele verbale de recepție neînsoțite de certificatul de performanță energetică sunt lovite de nulitatea absolută.
Pentru ce imobile este obligatoriu certificatul de performanță energetică
Certificatul energetic se întocmește pentru clădirile (și unitățile acestora), care se construiesc, se vând, se închiriaza sau sunt supuse renovărilor majore și se încadrează în oricare dintre următoarele categorii: locuințe unifamiliale, blocuri de locuințe, birouri, clădiri de învățământ, spitale, hoteluri și restaurante, construcții destinate activităților sportive, clădiri pentru servicii de comerț, alte tipuri de clădiri consumatoare de energie. Totodată, certificatul energetic se întocmește și pentru clădirile aflate în proprietatea / administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice.
Nu se elaborează certificat energetic pentru clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită și care nu pot fi reabilitate din puntul de vedere al performanței energetice fără a le modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior; lăcașurile de cult sau alte clădiri dedicate activităților cu caracter religios; clădiri provizorii, prevăzute a se utiliza pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale; ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie; clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an și clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp.
Cine eliberează cerificatul energetic și cât costă
Certificatul se elaborează și se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, a proprietarului sau a administratorului clădirii (respectiv a unității de clădire). Certificatul energetic este valabil 10 ani de la data eliberării, cu excepția situației în care, în acest interval, la clădire se efectuează lucrări de renovare majoră care modifică consumurile energetice.
Auditorii energetici sunt atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate sau ca angajați ai unor firme. Pentru elaborarea unui certificat energetic, solicitantul va pune la dispoziția auditorului planurile imobilului din fişa de cadastru OCPI sau din contractul de vânzare-cumpărare, informaţii legate de istoricul clădirii (inclusiv modificări de spaţiu, de funcţiune, reabilitări) şi cartea tehnică a clădirii sau, în cazul în care aceasta lipsește, un releveu al cădirii care să evidențieze conceptul de arhitectură și compartimentările pentru fiecare nivel; dimensiunile și formele elementelor de construcții (fundații, pereți, stălpi, grinzi, buiandrugi, plăci, elementele șarpantei), dimensiunile și amplasarea golurilor din pereți; structura anvelopei; ușile și ferestrele utilizate și tipul acestora; modul de realizare a separării între spațiile cu funcțiuni și regimuri de temperatură diferite (anexe, spații secundare); planurile instalațiilor de încălzire, ventilare, climatizare, preparare a apei calde de consum și electrice.
ATENȚIE! Certificatul de performanță energetică poate fi elaborat și eliberat NUMAI DE CĂTRE AUDITORII ENERGETICI ATESTAȚI de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Tariful pentru elaborarea și eliberarea certificatului de performanță energetică se stabilește după o formulă ce ia in calcul un cost unitar pentru pregătirea lucrării şi documentare, tariful unitar al lucrării (euro/ mp), aria desfăşurată a imobilului şi cinci coeficienţi (locaţie, documentaţie, complexitate, instrumentare şi refolosire).
Noi obligații asociate obținerii autorizației de construire
Potrivit noilor reglementări, la construcția de clădiri noi (sau ansambluri de clădiri), prin certificatul de urbanism emis vederea obţinerii autorizaţiei de construire se impune, pe lângă obligativitatea respectării cerințelor minime de performanță energetică, întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării de sisteme alternative de eficiență ridicată, în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător. Acest studiu se elaborează de către proiectant și este parte componenta a studiului de fezabilitate.
De asemenea, în cazul lucrărilor de renovare majoră, performanța energetică a imobilelor renovate trebuie îmbunătățită, pentru a satisface cerințele impuse de lege, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic. Documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de renovare majoră dezvoltă măsurile prevăzute în raportul de audit energetic.
Legea impune ca toate clădirile noi a căror recepție se efectuează începând cu 31 decembrie 2020 să aibă un consum de energie convențională “aproape egal cu zero”. Excepție fac clădirile noi din proprietatea administrației publice, care trebuie să se conformeze acestei obligații începând cu 31 decembrie 2018.
Sistemul de control și sancțiunile pentru nerespectarea dispozițiilor legale
Noua lege introduce un sistem de control exercitat de Inspectoratul de Stat în Construcții în vederea verificării gradului de îndeplinire, de către administrația publică și auditorii energetici autorizați, a obligațiilor cu privire la Certificatele de performanță energetică. În plus, legea prevede o serie de sancțiuni, aplicabile în cazul auditorilor energetici și al instituțiilor care nu respectă obligațiile legale. De asemenea, legea stipulează clar faptul că emiterea certificatului de urbanism, în vederea obținerii autorizației de construire, fără întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării de sisteme alternative de eficiență ridicată constituie contravenție și se sancționează a conform prevederilor art. 26 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.